Despre carte: an / Frunzele foșneau liniștite pe ramurile larg răspândite ale copacilor. Raze rare de soare se filtrară prin ele, iar stropirea unui râu se auzea în depărtare. Natura nu s-a mai manifestat în nici un fel: nu au fost triluri enervante ale păsărilor, nu au fost urletele și mârâitul animalelor sălbatice; nu era nimic altceva decât un foșnet al naibii, înfundare insuportabilă și stropire iritante. La un moment dat, părea că pădurea era moartă, chiar și numele acestui teritoriu - Marele Cimitir - indica acest lucru. Dar acest lucru a fost fundamental greșit. Pădurea a trăit - și-a trăit propria viață, specială, pervertită.